Un fulger ce sparge
Un nor ce prăbuşeşte
Într-un adînc de noapte
Dintr-un afund de hău
Cerul se oglindeşte
O poart-a cerului de asfinţit
Cel din adînc de univers venit
Ce poartă sufletul pe căi
Pe căi de lume neştiută
Pe drum de ziuă nefăcută
O soartă a-timpului ce se-ncovoaie
Pe-a timpului cărare
De-al ei dincolo ce poartă
Apă moartă udă pustiul
Ce-nvie-n esenţă de soare
Vechii trezesc cu vie apă lumea
Doare, doar sori cu nori
Moare, mori lumi cu sori
Nimeni grija sorţii n-are
Din trei zări înveşmîntat
Zvon udat s-aruncă peste lumi
De din sfîrşit